Dupa 15 zile

Ieri am terminat cu statul în stradă, în spatele unei mese încărcată cu pietroaie bune de vândut. Sătul de cafeaua slabă şi ceaiul anemic de la gogoaşă, tânjesc după o cană de cafea tare. Simt nevoia de o baie prelungită, să îmi spele praful din Unirii, reclamele în limbaj de alba-neagra, sunetul asurzitor al sirenelor de salvare, poliţie sau pompieri, plânsete de copii, voci guturale de cersetori prefăcuţi şi mirosul de covrigi la un leu bucata. Apa fierbinte să îmi scoată din porii pielii şi din păr izul de tarabe pline de chiloţi la 10 lei duzina şi malete, 2 la 15 lei, sutinene făcute pe vapor între China şi Filipine, din materiale iritante şi vopsite cu chimicale expirate. Apoi, uitându-mă la scurgerea ultimilor litrii de apă din cadă sa respir uşurat. Au fost 15 zile de intoxicare cu rutina romanului de rând, cufundat in grijile cotidiene, care merge cu capul plecat, în fiecare dimineaţă pe acelaşi traseu, către un loc de munca pe care îl urăşte, dar e mulţumit că îl are, cu şefi aroganţi şi incompetenţi, cu plata muncii sub nivelul de supravieţuire, în zile de criză prematură şi lipsită de orice suport logic. Am ajuns o naţie din ce în ce mai bolnavă de suspiciune, de teamă şi frustrare. Complăcându-ne în mediocritate şi indiferenţă, nu mai suntem în stare să vedem că se şterge pe jos cu noi şi că am ajuns la mâna unor indivizi imorali si cinici, care ţin de prea mult timp frâiele unei ţări cu un popor ce e pe cale sa îşi piardă identitatea. Înghiţim, găluşcă dupa găluşcă, legi şi acte normative, stăm ca vitele la abator şi aşteptăm să fim implantaţi şi biometrizaţi. Aşteptăm, fără să crâcnim, să fim deposedaţi de personalitate şi de orice urmă de demnitate, în timp ce guşi, burţi şi cefe continuă să crească, să se rotunjască.
Fine-ar ştampila de vot a dracului!

Îmi este dor de amintirile din LMF, povestite cu plăcere înainte de a ne cufunda în somn, ţinându-ne în braţe.